Linkuri accesibilitate

Guvernul Gavrilița demisionează la un an și jumătate de mandat | Maia Sandu anunță consultări cu fracțiunile parlamentare


Prim-ministra demisionară, Natalia Gavrilița
Prim-ministra demisionară, Natalia Gavrilița

Prim-ministra Natalia Gavrilița a anunțat că își dă demisia, după un an și jumătate de mandat, explicând  că R. Moldova intră într-o nouă fază în care prioritatea este securitatea. Demisia șefei guvernului atrage demisia întregului cabinet de miniștri.

La scurt timp, președinta Maia Sandu a declarat că va avea consultări cu fracțiunile parlamentare și, ulterior, va desemna un candidat pentru funcția de prim-ministru.

Anunțându-și demisia într-un briefing la guvern, pe 10 februarie, prim-ministra a menționat că, în cele 18 luni de mandat, a guvernat într-o criză continuă. „În ciuda crizelor multiple cu care s-a confruntat țara, progresele noastre au fost apreciate înalt de Uniunea Europeană. Dacă Guvernul ar fi avut aceeași susținere acasă ca și în UE, am fi reușit să avansăm cu reformele mai repede”​, a spus Gavrilița.

Șefa demisionară a guvernului a precizat că va „rămâne în slujba poporului, alături de echipa care va câștiga încrederea”. „Plec de la conducerea guvernului cu inima împăcată”, a mai declarat Natalia Gavrilița.

Gavrilița și guvernul ei demisionează în timp ce R. Moldova se confruntă cu o criză energetică, economică și de securitate, cauzate de invazia rusească în Ucraina.

Contextul demisiei

Cu o oră înaintea anunțului demisiei, autoritățile au confirmat că o nouă rachetă de croazieră rusească a survolat teritoriul moldovean în dimineața zilei, în zbor către ținte din Ucraina.

Demisia are loc pe fundalul unor speculații despre apariția unor tabere cu interese divergente în sânul masivului partid de guvernământ PAS, fondat de președinta Maia Sandu.

Natalia Gavrilița a fost candidata președintei pentru șefia guvernului încă de la momentul câștigării alegerilor prezidențiale de către Maia Sandu.

În primele sale luni de mandat, în 2021, președinta Sandu a forțat dizolvarea parlamentului și organizarea alegerilor anticipate câștigate de PAS pe 11 iulie 2021, pentru a instala guvernul condus de Gavrilița pe 6 august.

Programul de guvernare PAS, numit „Moldova vremurilor bune”, avea ca prioritate curățarea justiției și intensificarea luptei anticorupție.

Guvernul crizelor

A fost supranumit de la bun început un guvern al crizelor, fiind nevoit să facă față unei majorări dramatice a prețurilor la gazele naturale rusești încă din octombrie 2021, dar și consecințelor agresiunii rusești la scară largă împotriva Ucrainei, începute la 24 februarie 2022.

Guvernul Gavrilița a obținut succese neplanificate, reușind să mențină R. Moldova „pe linia de plutire”, în ciuda unor crize „fără precedent” și să o apropie de Uniunea Europeană, dar, în chestiunile planificate, succesele sunt mai mici și incerte, comenta, la un an de mandat, analistul Nicolae Negru.

Pe 3 martie 2022, Natalia Gavrilița semna alături de președinta Sandu și spicherul Igor Grosu cererea de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană, transformată câteva luni mai târziu într-o decizie a liderilor europeni prin care R. Moldova a primit statut de țară candidată la aderare. Dar reformele pro-europene recomandate de Comisia Europeană s-au mișcat anevoios.

Controverse în jurul prim-ministrei

Guvernul Gavrilița și-a atras unele din primele critici la puțin timp după învestire, când s-a aflat că persoana numită în august 2021 purtătoare de cuvânt a executivului, Anastasia Taburceanu, este verișoară primară cu președinta Maia Sandu.

Numirea a fost apărată chiar de șefa statului, care a spus că nu vede vreun conflict de interese. Taburceanu și-a dat demisia de la guvern la 9 ianuarie 2022, invocând motive personale.

Tot la puțin timp de la preluarea funcției de prim-ministră, Natalia Gavrilița a fost din nou ținta unor critici, când Ziarul de Gardă a scris că nu și-a trecut în declarația de avere și interese casa în care locuia, imobil care figurează pe numele mamei ei. Ea s-a apărat atunci spunând că nu a încălcat legea.

XS
SM
MD
LG